Featured

Radu Ille - Cetera-i inima me

2,912 Vizionari
Published

Radu Ilie, celebrul solist de muzică populară, a trecut prin multe încercări de-a lungul vieții, mai ales în perioada copilăriei și adolescenței. Însă, din păcate, a fost afectat și de virusul care face ravagii pe întreaga planetă. Iată ce a declarat cunoscutul interpret pentru o publicație online:
„Nu a fost deloc ușor. Nu ai chef de nimic, nu-ți simți capul, dar cred că marele meu noroc a fost că nu am avut nevoie de ajutorul ventilatoarelor mecanice. Cel mai greu a fost însă să stau departe de copiii mei. Nu-l desconsiderați pe nenorocitul ăsta. Nu știi niciodată când îți dă întâlnire, după cum nu cunoști nici modul în care organismul tău va reacționa după!N u am putut povesti nimănui, dar s-a împlinit o lună de când am avut marea încercare. Totul a început cu dureri de cap și temperatură ridicată. Mai întâi 38,1, apoi 38,4. Am decis să mă testez singur, ca să zic așa, de COVID-19. M-ai țineți minte cutiile acelea mici cu alifie chinezească puternic mirositoare? Ei bine, mi-a adus un prieten din China așa ceva, într-o sticlă mare. Am mirosit sticla. O dată, de două ori, de trei ori.”

A trecut cu brio peste acest obstacol și continuă să-și impresioneze fanii cu vocea sa unică. Printre cele mai vizionate piese ale sale sunt: „Ș-am să cânt”, „Azi îi nor, mâine-i senin”, „Răducu meu”, „Carolina”, „Ș-aveai gura ca frăguța, ochii negrișori”, „Io-s fecior de moroșan”, „Ș-am iubit-o”, „Ai, hai. Ce frumoasă-i dragostea”, „Vino, lăutarule”, „Așa beu oamenii buni”.

Categoria
Maramureș
Taguri
Radu Ille, Cetera-i inima me, muzica populara Maramures