Featured

Emilia Ghinescu si Orchestra Fratilor Advahov - Am cu ce (Videoclip Oficial)

1,234 Vizionari
Published

Emilia Ghinescu si Orchestra Fratilor Advahov - Am cu ce (Videoclip Oficial)

 

Titlul piesei este unul sugestiv, deoarece artiștii care o interpretează chiar au cu ce și asta se vede la fiecare eveniment la care sunt prezenți.

Frații Vasile și Vitalie Advahov, alături de toți colegii din orchestră, duc tradițiile mai departe, ne fac mândri că suntem români și putem afirma cu mândrie că sunt printre cei mai îndrăgiți interpreți de la noi. Orchestra Fraților Avahov este formată în prezent din peste 30 de membri.

„Din start, eu şi Vitalie cântam acompaniaţi doar de un organist şi un toboşar. Am avut îndrăzneala să ieşim pe scena Palatului Naţional şi să cântăm în patru – atunci multă lume ne-a încurajat, iar publicul ne-a determinat să tindem spre mai mult. La scurt timp am format un taraf, iar ulterior, după ce numărul muzicienilor cu care am ajuns să facem echipă a crescut, am închegat orchestra. Avem un colectiv minunat – spun asta cu mândrie. La început a fost mai greu: nu aveam sediu şi nici haine pentru scenă… Pentru noi, Orchestra Fraţilor Advahov a fost ca un copil mic pe care eu şi Vitalie l-am crescut. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce am reuşit să facem. O să vă mărturisesc un lucru: în urmă cu câţiva ani am fost telefonaţi de o persoană care ne-a propus să conducem o orchestră de la noi – am refuzat fără să stăm pe gânduri! Azi facem echipă cu muzicieni virtuoşi, unul mai bun ca altul. Suntem o familie şi nici prin gând nu ne-a trecut că am putea să dirijăm o altă orchestră.” – a povestit celebrul interpret Vasile Advahov într-un interviu acordat unei publicații online.

Categoria
Muntenia
Taguri
Emilia Ghinescu, Orchestra Fratilor Advahov, Am cu ce, muzica populara Muntenia