Featured

Andra & Sandel Drumul Vietii Ne Desparte

1,876 Vizionari
Published

Andra & Sandel Drumul Vietii Ne Desparte

 

Nu există român care să nu o cunoască pe Andra. Este cea mai apreciată artistă a României, o artistă completă, a cărei voci unice se poate preta pe mai multe genuri muzicale, inclusiv muzică populară. Dar Andra mai are un frate, pe Săndel Mihai. Cei doi au lansat în 2018 piesa „Drumul vieții ne desparte”.

Virusul care a făcut ravagii pe toată planeta nu i-a ocolit pe apropiații fabuloasei interprete. Conform unor declarații făcute de cumnata sa, Aurora, pentru o publicație cunoscută, Săndel a trecut prin momente cumplite:

„Ne simtim bine, mie mi-au dispărut mirosul și gustul. Alte simptome nu am avut, nici febră, absolut nimic. În schimb, Săndel a făcut puțina temperatură. În București l-am luat, nu pot să zic dacă e de la filmări, că noi am fost și pe la mall, la shopping”.

În cadrul aceluiași interviu, Aurora Mihai a mai adăugat:

„Pentru noi a fost puțin șocant, nu pentru mine, cât pentru Săndel, pentru că el are un astm bronșic și tot ne-am ferit, am auzit și avertizările. Noi n-am fost la socri, la părinții noștri, nu ne-am vizitat aproape tot anul. Foarte rar s-a întâmplat și de la distanță, protejați și uite că am luat virusul la București. Săndel nu a vrut să mergem, dar ne-au tot solicitat la filmările de sărbători, văzând că merg toți artiștii, am zis să mergem și noi. Deși, Săndel tot timpul mi-a zis: «Acum, când e așa mare pandemia?»”

Piesa celor doi artiști se bucură de aprecierea fanilor și are nu mai puțin de 3659 de vizualizări pe Youtube.

Categoria
Ardeal
Taguri
Andra & Sandel, Drumul vietii ne desparte, muzica populara Ardeal